„Un interviu, din 1969, cu octogenarul Victor Eftimiu
Ne aflăm în casa maestrului Victor Eftimiu, personalitate marcantă a vieţii culturale româneşti, stîlp al literaturii noastre contemporane, decan de vîrstă al scriitorlior din ţara noastră.
– Maestre, pentru a începe cu începutul, am vrea să ne spuneţi cum aţi debutat, în minunatul univers al literaturii.
Am început să public cînd eram ca dumneata. Prima revistă la care am publicat a fost „Viaţa literară şi artistică” a lui George Coşbuc, în 1906, acum vreo 63 de ani.
Versurile mele le trimisesem întîi la „Editura Minerva” unde era pe atunci redactor Şt. O. Iosif. Puţin timp după ce trimisesem poeziile mele, primesc înapoi volumul căruia i se alătura o scrisoare. În scrisoare Şt. O. Iosif, excelentul poet cu care mai tîrziu am devenit bun prieten, îmi scria că volumul meu de poezie este respins şi că aş face mai bine să mă las păgubaş, căci nu am vocaţie şi nici talent. Eu nu m-am lăsat păgubaş şi am trimis versurile la revista „Viaţa literară şi artistică” unde Coşbuc şi Ilarie Chendi rămaseră entuziasmaţi.
A doua zi, în numărul care apăru, pe prima pagină au apărut poeziile mele.
Aşa m-am făcut cunoscut. După aceea am cunoscut o serie de scriitori mari, dintre, care mulţi mi-au devenit prieteni. Aşa l-am cunoscut pe Şt. O. Iosif cu care am devenit bun prieten şi căruia nu i-am amintit niciodată de acea scrisoare.
– Care a fost primul mare succes al dumneavoastră?
– Primul mare succes al meu a fost feeria „Înşir-te mărgărite” în 1911. Apoi au urmat „Cocoşul negru” 1913, „Akim”, „Prometeu” şi întregul şir de piese antice şi drame romantice.
În anul 1909, au urmat călătorii lungi: Budapesta, Viena, Paris unde am stat aproape 2 ani. Întors în ţară, mi s-a jucat imediat piesa „Înşir-te mărgărite” pusă de către Pompiliu Eliade, căruia îi sînt la fel de recunoscător ca lui Ilarie Chendi, pentru că m-a lansat în teatru.
Urmează din nou lungi călătorii. În sfîrşit, în anul 1920, am fost numit director al TEATRULUI NAŢIONAL DIN BUCUREŞTI.
– Care a fost, maestre, elementul fundamental care v-a îndreptat paşii către acest minunat refugiu al minţii omeneşti?
– LITERATURĂ am făcut, căci n-am fost în stare să fac nimic altceva. În tot ce-am făcut am eşuat.
– Ştim şi chiar dumneavoastră ne-aţi spus că aţi cunoscut o serie întreagă de personalităţi ale vieţii culturale româneşti de la sfîrşitul secolului trecut şi din prima jumătate a secolului nostru. Ce ne puteţi spune despre aceste personalităţi? Care au fost cele mai însemnate prietenii ale dumneavoastră?
– Dintre prieteniile mele cele mai însemnate au fost cele cu: Titu Maiorescu, I. L. Caragiale, Şt. O. Iosif, D. Anghel, G. Coşbuc, O. Goga, Gala Galaction etc.
– Care dintre aceste prietenii şi-a păstrat pentru totdeauna un loc în inima dumneavoastră?
– Pot spune că toate, dar dacă vrei să mă întrebi care dintre aceşti oameni minunaţi mi-a devenit cel mai bun prieten, îţi voi spune că cel mai bun şi mai apropiat prieten mi-a fost Gala Galaction, pe care l-am iubit toată viaţa şi care a fost un scriitor de mare talent. Alţi doi oameni de aur, cărora le voi păstra o frumoasă amintire, au fost Al. Cazaban, bunul meu prieten, care s-a stins din viaţă la respectabila vîrstă de 93 de ani şi Octavian Goga, marele scriitor care era dotat cu o inteligenţă sclipitoare şi un talent desăvîrşit.
– Ce arte vă plac în mod deosebit?
– Toate artele îmi plac, dacă sînt de bună calitate.
– În special?
– În special muzica. Îmi plac foarte mult corurile religioase. După părerea mea, corul este cea mai expresivă formă a muzicii. Apoi îmi plac marile simfonii ale lui Beethoven, operele lui Verdi şi Wagner, muzica lui Mozart.
Iubesc, de asemenea, pictura contemporanilor mei pentru că ne uneşte aceeaşi sensibilitate.
– Dacă nu aţi fi apucat pe acest minunat drum care se numeşte LITERATURĂ, ce altceva v-ar fi plăcut să urmaţi?
– Dacă nu m-aş fi apucat de literatură, aş fi vrut să urmez… CĂLĂTORIA. „Mi-ar fi plăcut să călătoresc mult în ţări exotice, să răscolesc tot pămîntul, mări, oceane, munţi, cîmpii, să nu pierd o zi din viaţa mea fără să văd alt peisaj nou”.
– O ultimă întrebare: ca scriitor, academician şi, în special, ca îndrumător al tinerei generaţii, ce sfat puteţi da tinerilor care doresc să urmeze calea care v-a adus dv. gloria?
– Să aibă pasiune pentru această frumoasă artă, să persiste, să nu se descurajeze, să nu ţină seama de atacuri, să nu fie dezamăgiţi de insucces şi să nu fie înfumuraţi de succes.
– Vă mulţumim pentru acest preţios sfat. Închei aici interviul nostru, urînd maestrului VICTOR EFTIMIU ca anul 1969 să-i aducă noi succese.
Mulţumim maestrului VICTOR EFTIMIU încă o dată pentru minunatul dar făcut revistei noastre.”
LA MULŢI ANI, MAESTRE!
MIHAI BURUIANĂ
(„Mugurul” revista Liceului Mihai Viteazul din Capitală)– Maestre, pentru a începe cu începutul, am vrea să ne spuneţi cum aţi debutat, în minunatul univers al literaturii.
Am început să public cînd eram ca dumneata. Prima revistă la care am publicat a fost „Viaţa literară şi artistică” a lui George Coşbuc, în 1906, acum vreo 63 de ani.
Versurile mele le trimisesem întîi la „Editura Minerva” unde era pe atunci redactor Şt. O. Iosif. Puţin timp după ce trimisesem poeziile mele, primesc înapoi volumul căruia i se alătura o scrisoare. În scrisoare Şt. O. Iosif, excelentul poet cu care mai tîrziu am devenit bun prieten, îmi scria că volumul meu de poezie este respins şi că aş face mai bine să mă las păgubaş, căci nu am vocaţie şi nici talent. Eu nu m-am lăsat păgubaş şi am trimis versurile la revista „Viaţa literară şi artistică” unde Coşbuc şi Ilarie Chendi rămaseră entuziasmaţi.
A doua zi, în numărul care apăru, pe prima pagină au apărut poeziile mele.
Aşa m-am făcut cunoscut. După aceea am cunoscut o serie de scriitori mari, dintre, care mulţi mi-au devenit prieteni. Aşa l-am cunoscut pe Şt. O. Iosif cu care am devenit bun prieten şi căruia nu i-am amintit niciodată de acea scrisoare.
– Care a fost primul mare succes al dumneavoastră?
– Primul mare succes al meu a fost feeria „Înşir-te mărgărite” în 1911. Apoi au urmat „Cocoşul negru” 1913, „Akim”, „Prometeu” şi întregul şir de piese antice şi drame romantice.
În anul 1909, au urmat călătorii lungi: Budapesta, Viena, Paris unde am stat aproape 2 ani. Întors în ţară, mi s-a jucat imediat piesa „Înşir-te mărgărite” pusă de către Pompiliu Eliade, căruia îi sînt la fel de recunoscător ca lui Ilarie Chendi, pentru că m-a lansat în teatru.
Urmează din nou lungi călătorii. În sfîrşit, în anul 1920, am fost numit director al TEATRULUI NAŢIONAL DIN BUCUREŞTI.
– Care a fost, maestre, elementul fundamental care v-a îndreptat paşii către acest minunat refugiu al minţii omeneşti?
– LITERATURĂ am făcut, căci n-am fost în stare să fac nimic altceva. În tot ce-am făcut am eşuat.
– Ştim şi chiar dumneavoastră ne-aţi spus că aţi cunoscut o serie întreagă de personalităţi ale vieţii culturale româneşti de la sfîrşitul secolului trecut şi din prima jumătate a secolului nostru. Ce ne puteţi spune despre aceste personalităţi? Care au fost cele mai însemnate prietenii ale dumneavoastră?
– Dintre prieteniile mele cele mai însemnate au fost cele cu: Titu Maiorescu, I. L. Caragiale, Şt. O. Iosif, D. Anghel, G. Coşbuc, O. Goga, Gala Galaction etc.
– Care dintre aceste prietenii şi-a păstrat pentru totdeauna un loc în inima dumneavoastră?
– Pot spune că toate, dar dacă vrei să mă întrebi care dintre aceşti oameni minunaţi mi-a devenit cel mai bun prieten, îţi voi spune că cel mai bun şi mai apropiat prieten mi-a fost Gala Galaction, pe care l-am iubit toată viaţa şi care a fost un scriitor de mare talent. Alţi doi oameni de aur, cărora le voi păstra o frumoasă amintire, au fost Al. Cazaban, bunul meu prieten, care s-a stins din viaţă la respectabila vîrstă de 93 de ani şi Octavian Goga, marele scriitor care era dotat cu o inteligenţă sclipitoare şi un talent desăvîrşit.
– Ce arte vă plac în mod deosebit?
– Toate artele îmi plac, dacă sînt de bună calitate.
– În special?
– În special muzica. Îmi plac foarte mult corurile religioase. După părerea mea, corul este cea mai expresivă formă a muzicii. Apoi îmi plac marile simfonii ale lui Beethoven, operele lui Verdi şi Wagner, muzica lui Mozart.
Iubesc, de asemenea, pictura contemporanilor mei pentru că ne uneşte aceeaşi sensibilitate.
– Dacă nu aţi fi apucat pe acest minunat drum care se numeşte LITERATURĂ, ce altceva v-ar fi plăcut să urmaţi?
– Dacă nu m-aş fi apucat de literatură, aş fi vrut să urmez… CĂLĂTORIA. „Mi-ar fi plăcut să călătoresc mult în ţări exotice, să răscolesc tot pămîntul, mări, oceane, munţi, cîmpii, să nu pierd o zi din viaţa mea fără să văd alt peisaj nou”.
– O ultimă întrebare: ca scriitor, academician şi, în special, ca îndrumător al tinerei generaţii, ce sfat puteţi da tinerilor care doresc să urmeze calea care v-a adus dv. gloria?
– Să aibă pasiune pentru această frumoasă artă, să persiste, să nu se descurajeze, să nu ţină seama de atacuri, să nu fie dezamăgiţi de insucces şi să nu fie înfumuraţi de succes.
– Vă mulţumim pentru acest preţios sfat. Închei aici interviul nostru, urînd maestrului VICTOR EFTIMIU ca anul 1969 să-i aducă noi succese.
Mulţumim maestrului VICTOR EFTIMIU încă o dată pentru minunatul dar făcut revistei noastre.”
LA MULŢI ANI, MAESTRE!
MIHAI BURUIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu